Cetatea Râşnov

Pe lângă viaţa agricolă, se dezvoltă meseriile care se organizează în bresle pe ramuri de producţie. La Râşnov breasla strungarilor în lemn şi a ţesătorilor au desfăşurat o bogată activitate, produsele lor, alături de produsele breslelor braşovene, au avut un bogat debuşeu pe pieţele târgurilor din ţara Românească. în majoritatea privilegiilor comerciale acordate de domnii ţării Româneşti braşovenilor la tratative iau parte şi delegaţii Râşnovului.Importanţa economică a Râşnovului va creşte şi mai mult după anul 1427, când regele Sigismund de Luxemburg vizitând iraşul şi cetatea, i-a acordat dreptul de a ţine târg.

Românii râşnoveni posedau în ţara Românească diferite proprietăţi printre care "stăpânirea asupra muntelui Baiul", pe care îl obţinuseră de banul Udrişte şi Toma postelnicul, fapt confirmat şi de Mihai Viteazul care numeşte Râşnovul "oraşul domniei mele".

Dezvoltarea oraşului Râşnov a avut mult de suferit din cauza poziţiei sale geografice. Drumul comercial care trecea prin trecătoarea Branului era şi o importantă cale de invazie pentru oştirile duşmane, acestea pătrunzând in ţara Bârsei, intâlneau ca primă aşezare mai importantă oraşul Râşnov pe care deseori îl pustiau.

Marea invazie a tătarilor din 1241, când ţara Bârsei a fost pustiită, precum şi invaziile care au urmat, au determinat pe locuitorii Râşnovului să se gândească la construirea unui sistem de apărare cât mai puternic.

Aşa se explică necesitatea construirii cetăţii ţărăneşti a Râşnovului în care populaţia a fost silită de nenumărate ori să se refugieze istoria cetăţii fiind în mare măsură istoria însăşi a oraşului.

Cetatea Râşnov a fost construită prin efortul colectiv al locuitorilor din această aşezare ajutaţi de cei din comunele învecinate, Cristian şi Vulcan într-o perioadă când principala ocupaţie a acestora era agricultura, din care s-a şi numit "cetate ţărănească".

Prima menţiune documentară despre cetatea ţărănească a Râşnovului datează din anul 1335 când cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor în ţara Bârsei, a fost pustiit întregul ţinut, în afară de cetatea de pe dealul Tâmpa de la Braşov şi de cetatea Râşnovului, care fiind puternic fortificate au rezistat atacurilor, salvând viaţa locuitorilor refugiaţi între zidurile lor.

Începuturile zidirii cetăţii au fost stabilite la sfârşitul sec. al XIII-lea de către ţăranii râşnoveni, nu are un stil arhitectonic pretenţios apropiat de construcţia caselor obişnuite, adaptat cerinţelor de fortificare. Ca material au fost întrebuinţate piatra şi cărămida. înălţimea zidurilor este de aproximativ 5m, iar lăţimea cea mai mare o prezintă zidul sudic, care nefiind dublat ca celelalte ziduri, în unele locuri are 1,5 m. Zidurile ca şi turnurile erau acoperite cu ţiglă pentru a preveni incendiile provocate de asediatori.

Informaţii suplimentare Traseul zidurilor este neregulat, din cauza terenului accidentat de la marginea culmei dealului pe care îl înconjoară, fapt care imprimă zidurilor cetăţii profilul unei masive centuri zimţate. Complexul cetăţii ţărăneşti a Râşnovului cuprinde două curţi: una exterioară, în faţa zidului estic al cetăţii, mărginită de un zid fortificat şi dotat cu un turn pătrat denumit "turnul vechi"; una interioară, înconjurată de zidurile şi turnurile cetăţii. Curtea exterioară, situată în partea estecă a cetăţii, servea pentru adăpostirea vitelor, constituind în acelaşi timp şi un avanpost întărit pentru apărarea cetăţii.

Inapoi